Istoria Naturopatiei
Termenul „naturopat” este o versiune anglicizată a termenului „medic”, folosit de Hipocrate din rădăcina greacă „physikos”, care înseamnă „natură”. Acest lucru sugerează că fiecare practician al medicinei naturiste ar trebui să se priceapă la Natură și trebuie să se străduiască să cunoască ce este omul în raport cu mâncarea, băutura, ocupația și efectele pe care fiecare dintre acestea le are asupra celorlalți. În acest sens, „natura” înseamnă și „natura” sau constituția unei persoane.
Naturopatia, ca o colecție de discipline, datează de aproximativ 150 de ani, deși unele dintre practicile sale sunt utilizate de secole. Ea se bazează pe bogata moștenire a scrierilor și practicilor medicilor naturali occidentali și orientali încă de pe vremea lui Hipocrate. Naturopatia modernă s-a dezvoltat din tradițiile de vindecare din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, dar filosofia care stă la baza ei și credința că organismul are înțelepciunea înnăscută de a rezista la boală și mecanismele necesare pentru a se putea autoregla și a se recupera după boală sunt identice cu medicina ayurvedică. Aceste observații privind sănătatea și boala au evoluat într-o artă a vindecării care a fost transmisă de-a lungul secolelor, fiind modificată și completată de multe discipline diferite, inclusiv acupunctura tradițională chineză (cinci elemente/faze), medicina tibetană, medicina greacă și Unani Tibb.
Cercetările efectuate în secolul al XIX-lea de Antoine Bechamp și Claude Bernard au confirmat și mai mult viziunea naturistă asupra sănătății și a bolii. Cercetările lor au confirmat faptul că starea terenului interior al corpului era de o importanță capitală pentru sănătate. Bernard a afirmat că factorii necesari pentru sănătate erau împărțiți în factori interni și factori externi. Factorii interni erau alcalinitatea și o încărcătură electrică negativă, iar factorii externi erau o alimentație bună și eliminarea eficientă a toxinelor. Chiar și Rudolf Virchow, părintele patologiei, a fost citat spunând „Dacă aș putea să-mi trăiesc din nou viața, aș dedica-o pentru a demonstra că germenii își caută habitatul lor natural – țesutul bolnav – în loc să fie cauza țesutului bolnav; de exemplu, țânțarii caută apa stătută, dar nu provoacă stagnarea bazinului.” Această linie de gândire completează perfect înțelegerea naturopată și este în acord cu ceea ce Bechamp și Bernard credeau că este adevărat.
La începutul secolului al XX-lea, medicii și naturopații erau împărțiți între cei care credeau în importanța unei alimentații și a unui stil de viață sănătos și a unei abordări naturale pentru a susține sănătatea și cei care urmau teoria germenilor a bolii; „o pastilă pentru o boală”.
Printre acei medici care au preferat o abordare mai naturală a sănătății și a bolii se numără Dr. Thomas Allinson (celebrul Allinson Bread), care și-a dezvoltat teoria sa medicală pe care a numit-o „medicină igienică”. El a promovat sănătatea prin dietă, exerciții fizice, aer curat și băi și prin evitarea alcoolului, tutunului, ceaiului și cafelei și s-a opus medicamentelor și vaccinării. El credea că fumatul cauzează cancer, ceea ce era radical pentru acea vreme și nu era acceptat. Alți medici, printre care medicul și chirurgul Arbuthnot Lane, Dr. John Harvey Kellogg și Dr. John Tilden, credeau cu toții că starea și curățenia intestinului și flora intestinală rezultată erau de cea mai mare importanță pentru sănătate și că toxicitatea acumulată în această zonă ducea la apariția bolilor.
Cercetările efectuate de profesorul J.E.R. McDonagh, un chirurg englez, au confirmat și mai mult viziunea naturopată unitară asupra bolii. McDonagh a ajuns la concluzia că există o singură boală și că toate bolile proveneau din această sursă unică, care era o manifestare a deteriorării proteinelor din sânge. El a sugerat că există o forță vitală sau o energie din care derivă toată materia și că această materie pulsează în cicluri. Atâta timp cât aceste cicluri pot continua, corpul va funcționa sănătos, dar dacă ciclul este perturbat, va apărea boala. Aceste descoperiri au confirmat cercetările anterioare ale lui Bernard și Bechamp, în sensul că terenul interior și alcalinitatea corpului sunt cele care determină sănătatea și că boala apare atunci când acest echilibru delicat este perturbat.
Principalul practician despre care se știe că a formulat naturopatia la începutul secolului XX a fost Benedict Lust, care s-a format în chiropractică și a adoptat termenul de „naturopat”, pe care l-a cumpărat de la un coleg de-al său, un anume Dr. John Scheel. Lust a deschis primul „magazin de produse naturiste” din America în 1895 (numit inițial „magazin Kneipp”) și a înființat Școala Americană de Naturopatie. În 1902, Lust a înlocuit societățile Kneipp cu „Societatea Naturopată din America”, transformată ulterior în „Asociația Naturopată Americană”. La un moment dat, Lust a afirmat că 40.000 de practicieni practicau naturopatia. La începutul secolului al XX-lea, naturopații erau pe picior de egalitate cu medicii și erau căutați pentru cunoștințele lor vaste și diverse despre sănătate și boli.
Există numeroși practicieni uimitori care au influențat medicina naturistă, printre care (dar nu numai) părintele Sebastian Kneipp (hidroterapie), Dr. Henry Lindlahr (cura naturii), Dr. John Harvey Kellogg (autointoxicare), Dr. AT Still (osteopatie), DD Palmer (chiropractică), Winternitz, Dr. OG Carroll, Bernarr McFadden (terapie fizică) Rudolph Steiner și Dr. Bernard Jensen.
Naturopatia a devenit, prin urmare, un amalgam de discipline diferite, toate având ca scop tratarea naturală a corpului și respectarea și recunoașterea energiei vitale din organism. Deși terapiile diferă, mesajul de bază al promovării sănătății și al susținerii proceselor de vindecare proprii ale organismului le traversează pe toate. Acestea sunt: viață sănătoasă, dietă naturală, detoxifiere, exerciții fizice, terapie fizică și vindecare mentală, emoțională și spirituală, toate folosind agenți terapeutici naturali. Școlile de gândire care au influențat naturopatia includ hidroterapia, cura naturii, școala eclectică de medicină, sistemul igienic, autotoxicitatea, medicina homeopatică, medicina pe bază de plante, osteopatia și chiropractica, exercițiile fizice și spiritualitatea.
Naturopatia a fost, prin urmare, extrem de populară de-a lungul secolului al XVIII-lea, al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. Medicii naturopați ai sistemului „igienic”, precum JH Kellogg, Arbuthnot Lane și Thomas Allinson, au jucat un rol important în educarea maselor cu privire la beneficiile curățeniei și ale unui stil de viață sănătos. Cele mai multe dintre practicile actuale de igienă publică acceptate în prezent au fost, de fapt, create datorită primilor reformatori naturopați ai igienei. Igieniștii au avut un mare succes în ceea ce privește scăderea morbidității și mortalității și creșterea duratei de viață cu metodele lor.
După anii 1930
În anii 1920 și până în 1937, naturopatia a fost la apogeu. Naturopați precum Lindlahr, Lust, Kellogg și Carroll au răspândit cuvântul despre cura naturală și despre naturopatie și au avut un succes uriaș în sanatoriile lor, vindecând oamenii de multe boli. Cercetările lui Tilden, McDonagh și Bechamp au verificat principiile care stau la baza naturopatiei și au fost scrise multe reviste și cărți pentru ca publicul să fie educat să își asume responsabilitatea pentru propria sănătate. Revistele naturiste din anii 1920 și 1930 au oferit o mulțime de informații valoroase despre prevenirea bolilor și promovarea sănătății. Sfaturile dietetice se concentrau pe corectarea obiceiurilor alimentare proaste, pe creșterea cantității de fibre din alimentație și pe reducerea cărnii roșii.
Sir Arbuthnot Lane, doctor în medicină și chirurg, a înființat în anii 1920 Noua Societate pentru Sănătate. Convingerile sale au fost ridiculizate de medicina tradițională, dar el considera că sănătatea intestinelor este de cea mai mare importanță: „Capătul inferior al intestinului este de o dimensiune care necesită golirea la fiecare șase ore, dar, din obișnuință, îi reținem conținutul timp de 24 de ore. Rezultatele sunt ulcerele și cancerul”[1].
Toate cercetările acestor pionieri naturopați privind cauzele cancerului prin alimentație, menținerea unei bune sănătăți a colonului, importanța probioticelor, problemele cauzate de excesul de carne roșie, nevoia de exerciții fizice și de aer curat sunt acum resuscitate și redate publicului larg după cercetări extinse care confirmă că ceea ce au spus inițial acum aproape 100 de ani este de fapt corect. Deci, ce a mers prost? De ce termenul de „naturopatie” nu este recunoscut de mulți oameni în prezent? De ce majoritatea oamenilor nu au auzit niciodată de un „naturopat” și cu atât mai puțin știu cu ce se ocupă aceștia?
Problemele au început odată cu apariția „medicamentului miraculos”. Teoria germenilor a lui Pasteur se impusese și se căuta „o pastilă pentru fiecare boală”. Medicamentele pe bază de sulf (denumite și medicamente sulfa sau sulfonamide, primele antibiotice) au fost introduse în 1937, penicilina în 1942 și vaccinul Salk împotriva poliomielitei în 1955, iar publicul larg s-a obișnuit cu producerea regulată de medicamente miraculoase. Acest lucru, împreună cu teoria germenilor, a eliminat orice nevoie ca publicul să își asume responsabilitatea pentru propria sănătate. Nu mai era nevoie să se îngrijoreze. Dacă „prindeau” ceva, nu era vina lor și puteau lua un medicament miraculos pentru asta. În același timp, Journal of the American Medical Association, sub redacția unui anume Morris Fishbein, a criticat naturopatia ca fiind un șarlatanism. Pe lângă toate aceste schimbări în medicină, a existat și Raportul Flexner.
Raportul american Flexner din 1910 a criticat numărul școlilor de medicină din SUA și a cerut ca acestea să aibă taxe de admitere mai mari și standarde de absolvire mai ridicate. Multe școli de medicină nu au respectat standardele stipulate în raport și fie s-au închis „peste noapte”, fie au fuzionat cu școli mai mari. În plus, o școală de medicină nu putea preda cursuri de naturopatie sau homeopatie, iar dacă o făcea, absolvenții nu ar fi fost recunoscuți ca medici și, prin urmare, nu și-ar fi putut găsi un loc de muncă. Acest lucru, împreună cu infatuarea publicului față de tehnologie și „o pastilă pentru o boală”; necesitatea dezvoltării chirurgiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și sofisticarea crescândă a Asociației Medicale Americane sub conducerea lui Fishbein, împreună cu moartea lui Benedict Lust în 1945, toate acestea au dus la declinul naturopatiei.
Naturopatia astăzi
Deși știința a fost cea care a strivit inițial naturopatia, știința este cea care a ajutat la resuscitarea ei. Vitaminele au fost descoperite de Eijkman și Hopkins în 1929 și, de atunci, rolul oligoelementelor în nutriția clinică a fost riguros cercetat. Există mai multe cercetări în domeniul nutriției decât în orice alt domeniu. Descoperirea ulterioară a faptului că enzimele depindeau de nutrienții esențiali a oferit naturopaților dovada de ce alimentele integrale, cultivate organic, ar putea avea o influență atât de profundă asupra sănătății. Confirmarea acestui lucru a fost dată în 1955 de profesorul Roger Williams în lucrarea „Individualitatea biochimică”, în care Williams, un cercetător respectat în domeniul vitaminelor, a afirmat că fiecare persoană este individuală și că toți suntem unici din punct de vedere genetic și biologic. El a susținut în cartea sa că genele rele nu cauzează neapărat boli prin ele însele și că nutriția și mediul pot influența rezultatul. Efectul nutriției și al mediului asupra genelor a fost acum dovedit.
Alte cercetări nutriționale efectuate de Linus Pauling și Carl Pfeiffer au confirmat importanța dietei și a nutriției în menținerea sănătății, iar lucrările realizate de Rachel Carson în „Silent Spring” în 1962 au început să confirme efectele mediului asupra sănătății umane. Chiar și efectele spiritualității au fost dovedite științific prin studii privind modul în care rugăciunea are un efect pozitiv asupra sănătății. Rolul minții joacă un rol din ce în ce mai important în cercetarea în domeniul sănătății, iar noua știință a psihoneuroimunologiei demonstrează diferitele interacțiuni dintre minte și corp.
Naturopatia reapare, în sfârșit, în secolul XXI, pe măsură ce oamenii devin dezamăgiți de medicina modernă, care tratează doar simptomele și rareori abordează cauza bolii. Mediatizarea faptului că o dietă sănătoasă și un stil de viață sănătos conduc la o stare de sănătate bună i-a stimulat pe oameni să își asume mai multă responsabilitate pentru bunăstarea lor și să apeleze la practicieni naturopați.
Naturopatia încorporează acum progresele științifice din medicina modernă, rămânând în același timp fidelă abordării sale vitaliste. Arta naturopatiei moderne constă în capacitatea de a îmbina progresele medicinei moderne cu tradițiile străvechi. Știința începe să demonstreze ceea ce vechile tradiții medicale orientale au învățat și practicat timp de secole.
