Și, evident, quasi instantaneu, m-am întrebat dacă eu  aș avea curajul, forța eliberatoare de a-mi destăinui calea către ceilalți, în speranța că macar unora le-ar fi de folos.

Pentru Cezar Elisei forța eliberatoare a constituit-o trăirea șocantă  de  nefericire, exact atunci când se socotea bărbat împlinit, bărbat adevărat, liber la împlinirea poftelor, inclusiv, citez: „mănâncă mult, bea mult şi face ce vrea el! Adică, se încăpățânează să fie totul așa cum își dorește el. Cu cât nu ține cont de nimic, cu atât e mai bărbat…”.

  Dar  toată această  aparentă libertate l-a condus pe neobservate la greutatea de 108 kg, cu perspectiva  unei  obezități care, prin diminuarea  apetitului pentru mișcare, deschidea calea insuficienței respiratorii, conectată cu insuficiență cardiacă, tradusă prin oxigen mai puțin în corp și în special la creier, orizont de la care, calitatea vieții este mai dificil de controlat.

Așa ne explicăm forța și sinceritatea brutală cu care Cezar Elisei își mărturisește schimbarea : „Mintea mea era păgână iar acum este duhovnicească”.  Și, în alt context, motivația apare astfel: „Nu i-am deslușit chipul (Adevărului, n.a.) până când nu am slăbit mult (25 kg, n.a.) și până când nu m-am schimbat eu în fața vieții”. Schimbarea  pe care o descoperim  în „Calea mea” s-a produs fundamental  la nivelul conștiinței, singura care, cum spune autorul, „poate să reducă dependența de materie (aspectele vieții materiale – pofte, instincte).”

M-am trezit astfel în fața unui om-model care s-a spovedit sieși cu glas tare și prin scriere, convingător, într-o „căutare permanentă a rafinamentului, a înălțării conștiinţei”.

Și mi-am pus firesc întrebarea: până la ce prag, orizonturi, își poate înălța conștiința Cezar Elisei ?

Pentru conturarea unui răspuns argumentat, cuantifiabil, am apelat la   modalitatea de calibrare a câmpurilor energetice de pe scala conştiinţei fundamentată de Hawkins, 2009.

Harta scalei conştiinţei (Hawkins, 2009).

Niveluri de adevăr

Niveluri de falsitate

Ne este asfel relativ ușor să constatăm că  în „Calea mea”, Cezar Elisei și-a etalat cu sinceritate o bună parte din  atributele conștiinței sale, atât din nivelurile de falsitate, dar mai ales din nivelurile de adevăr. Ni se pare de altfel și normal,  deoarece paleta amplă a acestor atribute o putem compara cu viziunea genială a lui Eminescu în care ne situează pe toți: „La același șir de patimi deopotrivă suntem robi, fie slabi, fie puternici, fie genii sau neghiobi”.

O inspirație Divină l-a salvat pe Cezar Elisei din nivelurile de falsitate  către

nivelurile de adevăr, concretizată în „Calea mea”, prin dorința de a deveni un „exemplu, o simfonie divină dirijată de el însuși”, conștientizarea singurei căi de a accede la desăvârșire printr-un acord între spirit, suflet și trup.

Și aș menționa cu admirație primul pas al perceperii de sine, acela de a-și făuri o nouă cale, bazându-se pe curaj și dorință de afirmare (etalonate cu 200) în  cadrul unui proces de auto-împuternicire.

Asumându-și efortul dur al descoperirii și practicării unui nou comportament  al culturii  fizice, spirituale, mentale și emoționale, îl găsim plin de speranță și bunăvoință (310), întâmpinându-ne cu optimism și cu intenția de a-și păstra acest  „devotament  necondiționat de la prima la ultima etapă”.

Cucerindu-și blâdețea și iubirea de sine și de semeni (500) se bucură de revelația  prețuirii (reverenței) noului stil de viață.

Conștientizarea singurei căi de a accede la desăvârșire și pace sufletească (600) printr-un acord între spirit, suflet și trup, îl conduce cu extaz către iluminare.

Pentru a desluşi mai pe înţelesul multora sensul iluminării, am apelat la conţinutul care i-l conferă Dalai Lama: ,,În fiecare zi, gândiţi-vă de cum vă treziţi: Astăzi sunt norocos să fiu în viaţă, am o viaţă preţioasă de fiinţă umană şi nu o voi irosi. Îmi voi folosi toate energiile pentru a creşte, pentru a-mi deschide inima către ceilalţi, pentru a atinge iluminarea spre beneficiul tuturor fiinţelor. Voi avea gânduri bune faţă de ceilaţi, nu voi fi furios pe ei sau nu voi gândi rău la adresa lor. Îi voi ajuta pe alţii atât de mult cât pot.”

Port cu bucurie în suflet convingerea că Cezar Elisei a scris „Calea mea” cu gândul la ceilalţi, aspirând către iluminare.

Recomand cu aceeaşi bucurie cartea „Calea mea”, tuturor celor care tind spre umanizare prin credinţă şi Adevărul divin.