Postul reprezintă abstinența voluntară de la alimentație, de la consumul de băuturi sau de la ambele, practicată din motive medicale, religioase, rituale sau etice. Această abstinență poate fi totală sau parțială, de scurtă sau de lungă durată, continuă ori intermitentă. De-a lungul istoriei, postul a fost promovat și practicat atât de fondatorii și discipolii marilor tradiții religioase, cât și de persoane implicate în ritualuri de inițiere sau de indivizi care l-au utilizat ca formă de protest în susținerea unor principii morale, sociale sau politice.
Postul este o practică extrem de veche, comparabilă ca origine cu însăși istoria umanității. Nu există perioadă istorică în care abstinența alimentară să nu fi fost utilizată în diverse scopuri. În aproape toate culturile și tradițiile scrise apar referințe la post, ceea ce sugerează că această practică a fost considerată utilă și valoroasă de-a lungul secolelor. În momente de suferință sau de criză, postul era recomandat atât de medici, cât și de filosofi sau lideri religioși. În Egiptul antic, în India și în Grecia, el era folosit atât în scop terapeutic și profilactic, cât și pentru cultivarea disciplinei interioare.
Istoricul grec Herodot (484–425 î.Hr.) menționa că egiptenii se bucurau de o stare de sănătate superioară altor popoare deoarece practicau periodic ritualuri de purificare, considerând că numeroase boli își au originea în alimentație.
Există dovezi ale utilizării abstinenței alimentare în scop terapeutic în India antică, Tibet și China. În tradiția medicală tibetană, autorul Tso-Zhed-Shonnu (sec. IV î.Hr.) menționa postul ca metodă de tratament în anumite afecțiuni.
Filozoful și matematicianul grec Pitagora (580–500 î.Hr.), fondatorul școlii pitagoreice, practica în mod regulat perioade de post, uneori de până la patruzeci de zile, considerând că acestea sporesc claritatea mentală și capacitatea creativă. El și discipolii săi adoptaseră un stil de viață cumpătat, bazat în mare parte pe o alimentație vegetariană.
Platon (427–347 î.Hr.), discipol al lui Socrate, făcea distincția între medicamentele „adevărate”, care produc o stare autentică de sănătate, și cele „false”, care creează doar aparența acesteia. Pe lângă post, el recomanda aerul curat și expunerea la soare.
Hipocrate (460–370 î.Hr.), considerat părintele medicinei, promova moderația și considera că reducerea sau suspendarea temporară a alimentației poate constitui un instrument terapeutic util. El susținea că organismul are capacitatea de a se reechilibra atunci când nu este suprasolicitat de digestie.
Medicul Asclepiades (sec. I î.Hr.) integra postul într-un ansamblu terapeutic care includea băi, masaj și exerciții fizice.
Istoricul și moralistul Plutarh (45–127 d.Hr.) recomanda cumpătarea și afirma că, în anumite situații, o zi de post poate fi mai benefică decât administrarea de medicamente.
Ideea că abstinența alimentară controlată poate avea efecte benefice asupra sănătății a continuat să fie prezentă și în Evul Mediu, iar în perioada Renașterii a cunoscut o nouă revitalizare.
Un exemplu celebru este cel al aristocratului venețian Luigi (Ludovico) Cornaro (1465–1566). După ani de excese alimentare, acesta a ajuns într-o stare gravă de boală la vârsta de 40 de ani. La recomandarea medicului său, a adoptat un regim de viață moderat și o restricție alimentară severă. Rezultatele au fost remarcabile: și-a recăpătat sănătatea și a trăit până la vârsta de aproximativ 100 de ani. La 83 de ani a publicat tratatul Despre viața cumpătată, urmat de alte lucrări dedicate moderației.
Medicul englez George Cheyne (1671–1743), confruntat el însuși cu consecințele exceselor alimentare, a pledat pentru reforme în alimentație și pentru utilizarea restricției alimentare în tratamentul unor boli.
Medicul german Friedrich Hoffmann (1660–1742) recomanda postul în diferite afecțiuni, susținând că reducerea alimentației în timpul bolii poate facilita procesul de vindecare.
Christoph Wilhelm Hufeland (1762–1836), autorul lucrării Macrobiotica – arta de a prelungi viața umană, considera că pierderea apetitului în timpul bolii este un semn fiziologic că organismul nu este pregătit pentru digestie.
Benjamin Franklin (1706–1790) rezuma această perspectivă afirmând că „odihna și postul sunt uneori cele mai bune remedii”.
Postul în epoca modernă
În secolul al XIX-lea, medicul american Edward Hooker Dewey a promovat postul în scop curativ, susținând că alimentația nu ar trebui reluată până la revenirea spontană a apetitului. Ideile sale au influențat numeroși practicieni și au contribuit la dezvoltarea terapiei prin post.
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în contextul mișcărilor pentru terapii naturale, postul terapeutic a cunoscut o răspândire considerabilă. În Germania, Elveția, Franța și Statele Unite au fost înființate sanatorii specializate în această practică, unde s-a acumulat o vastă experiență clinică.
Postul și religia
În numeroase tradiții religioase, postul are rolul de a pregăti credinciosul pentru experiența spirituală și pentru apropierea de sacru.
În religiile antice și în misterele grecești, postul era considerat o condiție pentru inițiere și pentru primirea revelațiilor. În culturile precolumbiene din Peru, postul era asociat cu penitența și purificarea morală.
În tradițiile unor triburi nativ-americane, postul preceda experiențele vizionare, iar în Siberia șamanii poporului Evenk practicau abstinența alimentară pentru a-și intensifica experiențele spirituale.
În jainism, postul este considerat o practică spirituală fundamentală. În budism, călugării școlii Theravada respectă discipline alimentare stricte, iar în hinduism, asceții (sadhus) sunt cunoscuți pentru perioadele lor îndelungate de post.
Zoroastrismul reprezintă o excepție între religiile majore, deoarece descurajează formele severe de ascetism alimentar.
În iudaism, creștinism și islam, postul ocupă un loc important în viața religioasă. Iudaismul include zile de post precum Yom Kippur, creștinismul instituie perioade de post înaintea marilor sărbători, iar în islam luna Ramadan presupune abstinență zilnică de la răsărit până la apus.
Postul terapeutic în Rusia și Europa
În Rusia, cercetările privind postul terapeutic au fost dezvoltate de Victor Vasilievici Pașutin și ulterior de academicianul Iuri Nikolaev (1905–1998), sub coordonarea căruia metoda a fost recunoscută oficial ca „dietoterapie prin post”.
În Germania, medicul Otto Buchinger a contribuit decisiv la integrarea postului în practica medicală modernă. În prezent, numeroase centre europene oferă programe de post terapeutic supravegheat medical.
În ultimele decenii, interesul pentru post a crescut din nou în Europa și în Statele Unite, inclusiv prin popularizarea unor forme precum postul intermitent.
Postul și conceptul de detoxifiere
În cadrul paradigmei detoxifierii, postul este considerat o intervenție importantă, bazată pe ideea că acumularea unor substanțe nocive provenite din alimentație, aer sau mediul înconjurător poate contribui la apariția unor afecțiuni. Din această perspectivă, postul este integrat într-o abordare mai amplă orientată spre prevenție, echilibru metabolic și menținerea sănătății.
