Importanța masajului

Ștefan - Ionuț Petrea

Ceea ce era, la început, un hobby, s-a transformat treptat într-o
oportunitate cu multiple aspecte demne de cercetat și-ntr-o cale sigură de dezvoltare personală.
Pentru mine, masajul reprezintă un mod de viață axat pe bunăstarea mintală și fizică.
Mă bucură gândul că, prin activiatea mea, pot ajuta oameni.
În prezent, am plăcerea de a lucra în cadrul Asociației Postului Terapeutic, în calitate
de terapeut.
Consider că întotdeauna există loc de mai bine, fapt ce mă determină să îmi continui formarea profesională.

Educație și formare:

Medicină tradițională Chinezească
Medicină tradițională Rusească
Calificare de Terapeut Maseor

Experiență de muncă:

– 2021 – prezent: terapeut, Asociația Postului Terapeutic din Iași.

Mădălin Boca

Dintotdeauna am încercat să fiu în armonie cu mine însumi și cu toate schimbările pe care le întâmpin, atât în interiorul meu, cât și în ceea ce mă înconjoară. Așadar, pentru că sănătatea, la fel ca și individul, se consolidează prin studiu, atenție și cercetare lăuntrică, mi-am îndreptat pașii spre un proces educațional necontenit, orientat către evoluție și păstrând totodată principiile de bază ale meseriei, niște repere nealterabile de altfel. Am devenit, pe rând, asistent generalist, iar mai apoi maseur. Ulterior, datorită unei reconversii profesionale în recuperare medicală, am reușit să îmi materializez primul vis, acela de a activa în kinetobalneoterapie, urmând și o specializare în osteopatie. Aplecarea către latura teoretică a formării profesionale am îmbinat-o mereu cu practica, pe care am dobândit-o atât la spitalele din județul Suceava, cât și la Spitalul Universitar de Urgență Elias din București. De asemenea, pe parcursul acestor ani, am activat la două cabinete de recuperare medicală, ca asistent și maseur, iar mai apoi la un cabinet de medicină fizică, în calitate de maseur, fizioterapeut și osteopat. În prezent continui să profesez atât la cabinetul de medicină fizică menționat anterior, cât și în cadrul Asociației de Post Terapeutic, un proiect drag, care prin îmbinarea spiritualității cu sănătatea ne înfățișează o panoramă a acesteia, în dimensiunea ei fizică și sufletească deopotrivă. Rămân recunoscător pentru șansa de a activa într-un astfel de domeniu, de a înfăptui bine, contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a atâtor pacienți.

Mihai Iacoviță

Într-o perioadă în care stresul cotidian și ritmul alert al vieții își pun tot mai mult amprenta asupra stării noastre de sănătate, masajul, considerat inițial alternativă terapeutică, devine acum o soluție în fapt salvatoare, întrucât precondiția sa este tocmai extragerea din mediul-cauză al bolilor, fie ele fizice sau psihice, o extragere pe care echipa dedicată a Asociației Postului Terapeutic o propune prin tocmai formatul taberelor organizate. Fiecare persoană care trece pragul cabinetului meu de recuperare va fi ajutată prin diverse metode, precum masajul de reflexoterapie, drenajul limfatic sau băile ionizante, proceduri pe care le-am studiat și practicat în cadrul unor cursuri de formare profesională în țară, dar mai ales alături de alți terapeuți în domeniu care aveau avantajul experienței practice. Adeseori, teoria este umbrită de particularitățile pacienților, iar abordarea mea se concentrează tocmai asupra acestui aspect – o spontaneitate necesară și, implicit, o atenție sporită față de omul din fața noastră. Terapiile devin astfel adaptate nevoilor fiecărui postitor, iar rezultatele un efort comun al acestuia împreună cu noi.

Masajul visceral

Medicul rus Alexander Ogulov este considerat primul specialist din medicina modernă care a sistematizat o metodă de masaj abdominal destinată normalizării funcțiilor organelor interne. El a început dezvoltarea acestei metode în anul 1985, pornind de la principiile vindecării tradiționale rusești.

În urma rezultatelor obținute în practică, sistemul creat de Alexander Ogulov a devenit cunoscut nu doar în Rusia, ci și în numeroase alte țări.

Tehnica masajului visceral este considerată una particulară, deoarece nu aparține în mod direct nici practicilor manuale occidentale, nici celor orientale. Ea se bazează pe principiile vindecării tradiționale rusești, care urmăresc restabilirea echilibrului funcțional al organismului.

Terapia viscerală are rolul de a corecta dezechilibrele funcționale și structurale ale organismului, contribuind la ameliorarea disfuncțiilor:

  • musculo-scheletale
  • vasculare
  • nervoase
  • urogenitale
  • respiratorii
  • digestive
  • limfatice

Cu alte cuvinte, masajul visceral ajută organismul să depășească anumite blocaje funcționale, să îmbunătățească activitatea organelor interne, să reducă durerea și să identifice cauzele unor afecțiuni, redând astfel organismului capacitatea naturală de autovindecare.

Reflexoterapia

Avantajele metodei

Reflexoterapia reprezintă o metodă terapeutică care poate fi utilizată în scop preventiv sau pentru susținerea stării de sănătate. Printre avantajele acestei metode se numără:

  • poate fi utilizată de persoanele care urmăresc prevenirea îmbolnăvirii;
  • nu necesită echipamente speciale;
  • poate fi aplicată în diverse condiții, cu respectarea tehnicii corecte;
  • este o metodă blândă și sigură;
  • nu implică substanțe toxice;
  • acționează subtil și eficient asupra organismului;
  • urmărește tratarea cauzei afecțiunilor, nu doar a simptomelor;
  • nu interferează cu tratamentele medicamentoase;
  • reduce tensiunile nervoase;
  • îmbunătățește circulația și favorizează eliminarea reziduurilor metabolice;
  • susține funcționarea tuturor sistemelor organismului, inclusiv a sistemului imunitar;
  • crește rezistența organismului la infecții bacteriene sau virale;
  • nu prezintă risc de agravare a stării de sănătate;
  • contribuie la echilibrarea metabolismului.

Restricții ale reflexoterapiei

Există totuși situații în care reflexoterapia trebuie evitată sau aplicată cu precauție:

  • boli infecțioase;
  • afecțiuni acute care necesită intervenție chirurgicală (abdomen acut, ocluzie intestinală, apendicită acută);
  • afecțiuni locale ale zonelor reflexogene (traumatisme, eczeme, malformații);
  • sarcini cu risc sau sarcini în stadii avansate;
  • tumori maligne cu metastaze;
  • starea necorespunzătoare a maseurului (oboseală, tensiune nervoasă, nervozitate).

La anumite categorii de persoane se recomandă reducerea presiunii de lucru:

  • persoane foarte vârstnice;
  • persoane foarte tinere;
  • persoane foarte bolnave;
  • pacienți aflați în perioade pre- sau post-operatorii;
  • pacienți cardiaci sau diabetici.

Semne ale excesului sau deficitului de energie

Observarea și palparea piciorului pot oferi indicii privind starea energetică a organismului.

Observare – semne de exces

  • piele aspră și uscată
  • negi și bătături
  • colorit închis al pielii
  • creștere neregulată a oaselor
  • hipertrofia unghiilor

Palpare – semne de exces

  • prezența unor cristale asemănătoare firelor de nisip
  • noduri sau mase musculare
  • mușchi hipertonici
  • zone foarte sensibile sau dureroase
  • tendoane și ligamente rigide
  • mobilitate redusă în articulații
  • zone foarte calde
  • revenirea rapidă a sângelui după palpare profundă

Reflexoterapia constă în masajul punctelor reflexogene sensibile sau dureroase.

Masajul se execută cu policele (degetul mare) sau cu articulațiile interfalangiene, fără utilizarea obiectelor metalice sau a altor instrumente intermediare.

Prin masarea repetată a zonelor reflexogene afectate, cristalele de toxine sunt fragmentate, iar fluxul sanguin le transportă către organele de eliminare, contribuind astfel la îmbunătățirea stării generale de sănătate.

Drenajul limfatic

Organele limfoide

Organele limfoide reprezintă structuri care depozitează și produc limfocite și anticorpi. Printre acestea se numără:

  • tubul digestiv
  • timusul
  • amigdalele
  • splina

Splina are numeroase roluri importante:

  • produce monocite și limfocite de tip macrofage;
  • filtrează sângele de particule străine, precum bacteriile;
  • participă la metabolismul fierului;
  • stochează celule sangvine;
  • participă la producerea și distrugerea acestora;
  • distruge hematiile și trombocitele îmbătrânite;
  • participă la apărarea organismului prin fagocitoză;
  • funcționează ca rezervor de sânge (300–500 g).

În situații precum hemoragiile sau efortul fizic intens, sângele splenic poate fi eliberat în circulație. Contracția capsulei splenice poate produce uneori durere.

Rolurile sistemului limfatic

Sistemul limfatic are mai multe funcții esențiale:

  • funcție imunitară – colectează și distruge toxine, bacterii și celule anormale;
  • funcție circulatorie – transportă celulele imunitare între ganglionii limfatici;
  • elimină lichidul interstițial din țesuturi;
  • transportă acizii grași cu lanț lung și colesterolul absorbiți din intestin;
  • transportă enzime și hormoni din lichidul interstițial;
  • drenează proteinele tisulare extravazate din capilare;
  • previne formarea edemelor;
  • contribuie la eliminarea deșeurilor metabolice.

Durata ședințelor de drenaj limfatic

Durata unei ședințe depinde de zona tratată:

  • general: 90–120 minute
  • față: aprox. 25 minute
  • membre: 20–40 minute

Tratamentul se repetă de 1–2 ori pe săptămână, iar în cazuri patologice poate fi aplicat zilnic timp de aproximativ 10 zile.

Masajul se efectuează dinspre proximal către distal, fiind masați mai întâi ganglionii limfatici și apoi vasele limfatice.

Indicații

Drenajul limfatic este utilizat în numeroase situații, printre care:

  • celulită
  • obezitate
  • cure de detoxifiere
  • oboseală cronică
  • stres, migrene și insomnii
  • edeme
  • edeme postoperatorii
  • recuperare după intervenții chirurgicale estetice
  • masaj pentru gravide
  • recuperare posttraumatică (luxații, entorse, fracturi, contuzii)
  • tulburări circulatorii periferice
  • insuficiență limfatică
  • afecțiuni respiratorii (astm, bronșită, sinuzită)
  • tratamente cosmetice faciale
  • cicatrici și vergeturi
  • paralizie facială
  • afecțiuni reumatismale

Contraindicații

Contraindicații definitive

  • afecțiuni maligne sau cu potențial de malignizare prin masaj;
  • boli psihice majore;
  • boli hemoragice;
  • hemoragie cerebrală.

Contraindicații parțiale

În aceste situații nu se masează zona afectată:

  • afecțiuni cutanate (eczeme, infecții, plăgi, abcese, furuncule);
  • afecțiuni inflamatorii osteoarticulare;
  • rupturi musculare sau hematoame;
  • tromboflebite.

Contraindicații temporare

  • afecțiuni febrile acute;
  • afecțiuni cardiace acute (angină pectorală, infarct miocardic);
  • tulburări de ritm cardiac;
  • hipertensiune arterială netratată;
  • embolii;
  • afecțiuni pulmonare acute (pneumonie, pleurezie, tuberculoză activă);
  • afecțiuni digestive acute (pancreatită, apendicită, colecistită);
  • procese inflamatorii severe.

Masajul trebuie evitat în orice inflamație acută cauzată de bacterii, virusuri sau alergeni, deoarece există riscul răspândirii procesului inflamator în organism.

Efectele drenajului limfatic

Drenajul limfatic contribuie la:

  • îmbunătățirea circulației sanguine și limfatice;
  • eliminarea toxinelor din organism;
  • întărirea sistemului imunitar;
  • reglarea temperaturii corpului;
  • creșterea capacității de concentrare;
  • menținerea elasticității și prospețimii pielii;
  • stimularea metabolismului;
  • îmbunătățirea digestiei și prevenirea constipației;
  • activarea sistemului nervos și reducerea stresului;
  • susținerea sistemelor excretoare (tegumentar, intestinal, urinar și respirator).

De asemenea, hidratarea adecvată este foarte importantă după ședințele de masaj, deoarece apa facilitează eliminarea reziduurilor metabolice mobilizate în timpul terapiei.

Apa funcționează ca solvent și mecanism de transport în organism, furnizând țesuturilor oxigen și substanțe nutritive și contribuind la transmiterea informațiilor între celule.

Descoperă ediția completă
POSTUL TERAPEUTIC,
Cezar Elisei.
SOMA. ANIMA. PNEVMA.

Două volume fundamentale – de la biologie la conștiință, de la hrană la sens. O lucrare construită în ani de cercetare și experiență.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.